Picturile lui Grigorescu surprind prin firescul și expresivitatea lor, prin armonia culorilor și a luminii, prin originalitatea ilustrării specificului național. Toate acestea ne-au inspirat în crearea unei game care îi poartă numele și reunește vinuri delicate, care încântă prin compoziția lor armonioasă și prin prospețime. Etichetele acestor vinuri reproduc unele dintre cele mai celebre tablouri ale marelui pictor român.
Grigorescu Roze este un cupaj armonios dintre soiurile Pinot Noir și Cabernet Sauvignon vinificate în roze. Aromele suave de merișoare, căpșuni și zmeură completează perfect acest vin ușor picant, limpede și strălucitor, de culoare roz-trandafiriu.