VIN ALB SEC. Valahorum este brand-ul care unește vinurile din trei crame din zona Muntenia și Oltenia, prin pasiunea celor trei oameni care le au în grijă și a echipelor care lucrează cu aceștia an de an. Cramele din Dealu Mare și Drăgășani cresc soiuri românești și străine, pentru vinuri albe, rose și roșii, proaspete și maturate, oferite publicului în game de autor și game selecte.
Valahorum de Fetească Albă este unul dintre acele vinuri reper ale României, semnate de oenologul român Răzvan Macici, întors acasă pentru a se dedica artei de a crea vinul-poezie, o licoare ce îi poartă semnătura inconfundabilă.
În zori de zi, printre viile din Dealu Mare, oamenii se adună și culeg strugurii, apoi sortează ciorchinii manual lăsând doar câteva bobițe stafidite ce vor dărui vinului consistență și caracter. După ce sunt presați, strugurii sunt lăsați la macerare rece cu pieliță apoi sunt scurși cu grijă pentru mustul curat și dulce numit ravac. Urmează fermentația mustului cu drojdie, la temperatură constantă, în cisterne din oțel inoxidabil. Vinul tânăr este ținut două luni în compania drojdiei pentru a primi în dar aromele frumoase și vigoarea ce îl face să jongleze câteva perle în pahar.
ASPECT: Galben-pai.
MIROS: Proaspăt și intens, cu arome de flori albe, pere și mere verzi, completate discret de note citrice.
GUST: Suculent, vegetal și tonic, cu note de frunze și cârcei verzi. Post gust mediu spre lung, sec și revigorant.