Alexander Reid a construit distileria The Macallan, în Scoția, la începutul secolului al XIX-lea. Reid a fost unul dintre primii proprietari de distilerie care au primit de la Stat licență pentru producția de băuturi alcoolice. Distileria The Macallan a schimbat mai mulți proprietari de-a lungul secolelor, până în 1999 când a fost achiziționată de Edrington Group.
În prezent, The Macallan este unul dintre cei trei mari producători de whisky din lume, după cantitatea produsă anual în distileria din regiunea Speyside.
The Macallan Sherry Oak de 12 ani este parte din gama single malt-urilor maturate exclusiv în butoaie de vin fortifiat sherry. Timp de 12 ani acest whisky a stat în contact cu stejarul tare pătruns de vinul tradițional al regiunii Jerez din Spania.
ASPECT: Chihlimbar deschis.
MIROS: Complex, cu note de vanilie, malț și fructe roșii de pădure.
GUST: Eticheta de 12 ani aduce un echilibru aromatic specific gamei Sherry Oak, prin notele de frute uscate, stejar și condimente.
FINISH: Lung, cu note de fructe uscate și stejar condimentat sau lemn dulce.